Mititelu visează la Pițurcă, dar de destinele Craiovei în sezonul viitor se va ocupa, cel mai probabil, fie Sabău, fie Conceicao. Până să se oficializeze numirea antrenorului, Universitatea are un …vechi antrenor.
Olandezului Mark Wotte i-a expirat suspendarea de 30 de zile dată de Mititelu și este, de astăzi din nou în funcție, cel puțin în acte. Patronul Craiovei a decis, în urmă cu o lună, să îl înlăture pe o perioadă determinată pe tehnicianul batav de la cârma echipei, după ce a aflat că acesta și-a petrecut noaptea dinaintea partidei cu Internațional în compania unor doamne.
Wotte mai are contract cu Știința încă un an șui trebuie să primească 150.000 de euro de la club, pentru a accepta rezilierea contractului. O despărțire amiabilă pare exclusă.
„Eu sunt în continuare antrenorul Craiovei, chiar dacă am fost suspendat de club pentru 30 de zile. Acum sunt în Olanda, alături de familia mea, însă mă voi întoarce în România în momentul în care echipa își va relua pregătirile. Vă reamintesc, am fost suspendat din funcție pentru 30 de zile, iar după expirarea acestei perioade ar trebui să revin pe banca tehnică a Universității„, spunea Wotte, în urmă cu doar câteva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER